Avertismentul Angelei Merkel în privința imigranților: ”Acest lucru nu rezolvă problema”

Avertismentul Angelei Merkel în privința imigranților: ''Acest lucru nu rezolvă problema''
Publicat: 10/03/2016, 11:05

„Este nevoie de o decizie care să fie bună pentru cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. De aceea mă angajez pentru o veritabilă soluție europeană, adică o soluție a celor 28 de țări UE”, a declarat Merkel, pentru postul de radio MDR, informează Le Figaro.

„Personal, sunt de părere că decizia unilaterală a Austriei și cea luată de țările balcanice ne aduc în mod sigur mai puțini refugiați, însă, pe de altă parte, pune Grecia într-o situație foarte dificilă”, a continuat aceasta.

„Dacă nu reușim să ajungem la un acord cu Turcia, Grecia nu va putea suporta greutatea situației (n.r. dată de criza migrației) mult timp”, a subliniat ea, în contextul în care în statul elen sunt blocați zeci de mii de imigranți.

Ruta balcanică folosită de imigranți pentru a ajunge în nordul și vestul Europei a fost închisă miercuri, după decizia Sloveniei de a nu mai permite acestora să ajungă pe teritoriul său.

Acest traseu parcurs de imigranții clandestini care ajung în Grecia pentru a se îndrepta spre țări din Europa de Vest, va rămâne închis permanent, a declarat ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner, într-un interviu acordat, joi, ziarului german Die Welt.

După ce Serbia, Croația și Macedonia și-au închis granițele pentru imigranți, Merkel a declarat, miercuri, că măsurile statelor balcanice de a opri fluxul de imigranți nu vor fi sutenabile în absența unui răspuns UE mai elaborat la criza refugiaților, potrivit Deutsche Welle.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Canicula revine în România! Județele din țară unde temperaturile vor depăși 36 de grade, iar...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Interzis pentru cei care au telefoane mobile. Te arestează imediat. Se dă lege
Înlocuitorul natural pentru Ozempic. Descoperirea ce aduce fericire pentru mulți
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
George Orson Welles, unul dintre cei mai mari și mai influenți regizori. A făcut cel...